luni, 16 februarie 2015

Sindromul preşedintelui jucător

   Afirmându-şi statutul de preşedinte jucător, fostul preşedinte voia să spună că se va implica în problemele importante ale ţării(se va involva, dacă ar fi să citez expresia unui fost şi actual ministru), adică îşi va pune întreaga pricepere şi energie în slujba interesului general. Faptul că acest lucru este undeva la marginea respectului faţă de legi şi de Constituţie ar fi fost trecut cu vederea dacă argumentele prezentate mai sus ar fi fost respectate. Se pare însă că doar justiţia mai poate desluşi iţele unor scandaluri de corupţie greu de imaginat din ultimii ani şi care implică sustragerea unor sume uriaşe din fonduri publice. Dar cred că nu ar trebui să ne sperie un posibil deznodământ, pentru că se întâmplă şi la case mai mari şi în state cu un mai îndelungat parcurs democratic. Exista însă riscul ca sindromul preşedintelui care se pricepe la toate să se transmită şi noului preşedinte. Ultima ieşire a lui KJ în acest sens este cea legată de respingerea de către Senat a cererii de urmărire penală a fostului ministru al economiei Vosganian. Replica a venit din partea preşedintelui Senatului care a afirmat că nu este vorba de o acuzaţie de corupţie iar deciziile politice nu pot fi supuse cenzurii justiţiei pentru că ar exista riscul încălcării separaţiei puterilor într-un stat care s-ar putea transforma într-o republică a procurorilor. Incidentul merită menţionat pentru că e vorba de cel care a rezistat timp de mai bine de trei ani încercărilor lui TB de a-l înlocui din funcţia de prim ministru. Există riscul ca folosindu-se de rigoarea ardelenească dar şi cu un sprijin german(care ar putea fi şi mai nefast decât cel acordat preşedintelui jucător) KJ să devină cu precizie germană …adevăratul preşedinte jucător(cunoscut fiind faptul că TB a mai derapat de la statutul autoimpus, devenind uneori de-a dreptul jucăuş: la sindrofii, aniversări, petreceri câmpeneşti, adunări ale romilor etc.).

duminică, 8 februarie 2015

Schimbare de regim

  Alegerile prezidenţiale de la jumătatea lunii noiembrie deşi au avut un rezultat neaşteptat au dus la inevitabila schimbare a unui regim care a durat timp de zece ani. Eliberată de constrângeri anterioare justiţia a început să se mişte cu mare rapiditate încercând să rezolve cauze cunoscute opiniei publice şi care au stat ani de zile în sertar. Se constată o mare agitaţie legată de condiţiile dificile din penitenciare, în ideea de a crea condiţii cât mai bune pentru mărimile care urmează să fie reţinute. Parcă şi natura are o altă dinamică; cel mai mare cutremur din ultimii zece ani, alternarea la doar câteva zile a unor recorduri de temperatură pozitive şi negative ş.a. par să transmită un mesaj: ori vă adaptaţi şi vă dinamizaţi, ori riscaţi să dispăreţi. A trecut boboteaza, au fost sfinţite apele mari şi mici, este în curs de desfăşurare sfinţirea clasei politice. Dar şi justiţia va trebui să se sfinţeasca la un moment dat şi să elimine cauzele care au dus la amânarea unor procese cu mari fraude economice şi financiare. Noul preşedinte a afirmat că nu are în viziunea sa colaborarea cu fostul preşedinte stârnind reacţia acestuia care azi tocmai a avut prima ieşire în public după încheierea mandatului de la 22 decembrie; protejata sa tocmai se află în faţa comisiei juridice a deputatilor care analizează trei cereri simultane de arestare preventivă.

marți, 3 februarie 2015

Naţiune înseamnă acţiune

Mi-am amintit acest slogan legat de procesul de privatizare în masă de la mijlocul anilor  ’90 urmărind situaţia din Grecia ultimilor ani; cum se face că o ţară care ar putea trăi doar din turism şi care ar putea avea o situaţie mai bună chiar decât Elveţia este paralizată şi ca sub influenţa unui drog trăieşte de la o rată de împrumut la alta, după spusele chiar ale noului ministru grec de finanţe. Adevarul este ca statele mari ale Uniunii au avut interese diferite de cele ale statelor mici şi acestea au dus la actualele tendinţe centrifuge. Este posibil ca UE să dispară în forma actuală, existând riscul ca ea să nu se mai refacă tocmai din cauza reticenţei statelor mici. Acest lucru ar putea fi interpretat ca o a treia înfrângere a Germaniei în decursul unui secol, de această dată din punct de vedere economic si politic, după cele două conflicte armate pierdute în secolul trecut.