Sindromul preşedintelui jucător

   Afirmându-şi statutul de preşedinte jucător, fostul preşedinte voia să spună că se va implica în problemele importante ale ţării(se va involva, dacă ar fi să citez expresia unui fost şi actual ministru), adică îşi va pune întreaga pricepere şi energie în slujba interesului general. Faptul că acest lucru este undeva la marginea respectului faţă de legi şi de Constituţie ar fi fost trecut cu vederea dacă argumentele prezentate mai sus ar fi fost respectate. Se pare însă că doar justiţia mai poate desluşi iţele unor scandaluri de corupţie greu de imaginat din ultimii ani şi care implică sustragerea unor sume uriaşe din fonduri publice. Dar cred că nu ar trebui să ne sperie un posibil deznodământ, pentru că se întâmplă şi la case mai mari şi în state cu un mai îndelungat parcurs democratic. Exista însă riscul ca sindromul preşedintelui care se pricepe la toate să se transmită şi noului preşedinte. Ultima ieşire a lui KJ în acest sens este cea legată de respingerea de către Senat a cererii de urmărire penală a fostului ministru al economiei Vosganian. Replica a venit din partea preşedintelui Senatului care a afirmat că nu este vorba de o acuzaţie de corupţie iar deciziile politice nu pot fi supuse cenzurii justiţiei pentru că ar exista riscul încălcării separaţiei puterilor într-un stat care s-ar putea transforma într-o republică a procurorilor. Incidentul merită menţionat pentru că e vorba de cel care a rezistat timp de mai bine de trei ani încercărilor lui TB de a-l înlocui din funcţia de prim ministru. Există riscul ca folosindu-se de rigoarea ardelenească dar şi cu un sprijin german(care ar putea fi şi mai nefast decât cel acordat preşedintelui jucător) KJ să devină cu precizie germană …adevăratul preşedinte jucător(cunoscut fiind faptul că TB a mai derapat de la statutul autoimpus, devenind uneori de-a dreptul jucăuş: la sindrofii, aniversări, petreceri câmpeneşti, adunări ale romilor etc.).